faust

De 10 ani se joaca Faust la Sibiu si ma bucur ca am avut maturitatea sa il vad abia in urma cu 2. Ar fi fost ca un Mic Print citit prea devreme, cand nu ai capacitatea de a intelege intreaga simbolistica.

Doar anul asta am vazut spectacolul de 2 ori si, recunosc, ultima oara am ezitat. Ma temeam ca o sa pierd magia pe care a creat-o ultima data in mine, dar nu am rezistat tentatiei. Faust e ca un drog. Faust e peste tot cand mergi la Sibiu. De la semnalul mare care iti indica hala in care se joaca, pana la intalnirea pe care nu o speram niciodata cu Ofelia Popii.

Am vazut piesa a treia oara si, ca de fiecare data a fost diferit. De data asta am mers in primul rand si am avut o perspectiva extraordinara. Am trecut cu privirea pe materialul costumelor, am surprins mai bine mimica actorilor si am lasat spectacolul sa ma domine. Pentru ca, un spectacol ca Faust te domina, te subjuga si te face dependent de starea de adrenalina care te cuprinde.

Cu Faust mi-am dezvoltat un nou hobby cu valente de guilty pleasure

Ador sa merg la spectacol cu persoane care il vad pentru prima data. Sa le vad grimasele. Sa le surprind uimirea in privire si sa ma hranesc cu energia pe care o emana atunci cand ajung la un climax de ordin intelectual. Pandesc pupilele dilatate de intriga de pe scena, zambetele pe care le poate aduce Mefisto in colturile gurii lor si jubilez la gandul ca asta e abia inceputul.

Cea mai mare surpriza de la Faust

faust sibiu…mi-a facut-o Ruxandra atunci cand m-a invitat, alaturi de ceilalti bloggeri, direct pe scena la Faust. Scena la care m-am uitat eu timp de trei spectacole cu ochii mai mari decat ii are un copil care il asteapta pe Mos Craciun. Si a aparut si Mos Craciun insusi, de parca nu era suficient sa am scena din Hala pentru mine timp de cateva minute. Am avut un meet & greet cu Ofelia Popii – cea care se transforma in Mefisto de 10 ani incoace.

Ce s-a schimbat in cei 10 ani? Atitudinea pe care o are in piesa fata de Faust. De cand a nascut, Ofelia, spune ca i s-au trezit niste sentimente materne pe care le simte in unele momente chiar si cand e pe scena. Asa se face ca, uneori, Mefisto il percepe pe Faust ca pe un copil. Tusa asta de duiosie a fost tot ce mai aveam nevoie ca sa am cel mai de succes FITS de pana acum.

 

Am avut doar 2 zile pline la Sibiu si am incercat sa comasez cat mai multe spectacole am putut. 7 am numarat la pana duminica seara. Like never before, anul asta am mizat pe dans si nu am avut nici cel mai mic regret. Sambata am intrat la Flamenco, duminica la un spectacol de dans israelian.

Daca la primul stiam la ce sa ma astept, la al doilea am mers fara asteptari  – ca o profana ce sunt. Recunosc, am fost mega impresionata.

M-am simtit ca la o adevarata lectie de anatomie, cam asta ne-au oferit israelienii. Fiecare muschi de pe corpul dansatorilor a fost incordat si rasucit in slow motion. Fusiform, intins, suplu se contura tricepsul rasucit cu 2 milimetri pe secunda. Incordat si protuberant era muschiul coapsei din corpul care se misca sacadat pe scena.

radu badoiu fits

Fotografia e facuta de Radu Badoiu, fotograf acreditat la FITS2016. Puteti sa ii urmariti munca aici.

Compania de dans L-E-V a venit in fata publicului cu o poveste de dragoste. Nu una idilica, ci una extrem de reala in care OCD-ul, lipsa de sincronizare, ironia cu care sufletele pereche trec unele pe langa celelalte si nu se intalnesc sunt acasa la ele.

*

Si era cald. O caldura care te-ar fi facut sa pleci cat mai repede de acolo, dar fantasticul de pe scena te desprindea din starea pe care o aveai, te transpunea acolo, in lumea dansatorilor care leviteaza pe scena. A fost o ora fantastica, una in care nici un gand nu a mai avut loc in mintea mea.

De asta imi place FITS-ul. Pentru ca nu e numai o scufundare in teatru. Cuprinde tot ce inseamna spectacol, fie ca e vorba de circ, performance pe strada, dans, film sau teatru.

Apropo de film, am avut ocazia sa vad aici Chuck Norris vs. Communism si regret ca l-am ratat pana acum. Mi-as fi dat seama mai rapid ca nu e strict o poveste despre Irina Margareta Nistor, dar despre asta voi scrie intr-o postare ulterioara.

 

joe

Suntem sau nu prizonierii propriilor alegeri. Decidem sa o luam pe un drum sau altul, fie ca e vorba de job-ul pe care il avem, prietenii pe care ni-i facem, familia in care ne-am nascut sau o facem acum piece by piece, ca pe un mare puzzle. Si prinsi in rutina, in fuga asta nebuna, uitam de noi.

Facem prea multe lucruri pentru ceilalti si nimic pentru propriul nostru sentiment de implinire. Ne epuizam ca sa ii multumim pe ceilalti, fara sa avem nici cea mai mica satisfactie, except for the money. Uneori ne dam seama in ce stadiu suntem, suntem constienti ca mai e atat de putin pana sa ajungem sa facem SNAP! dar nu facem nimic.

Responsabilitati reale si imaginate, frici, frustrari. Toate la pachet ne tin prizonieri si ne pun obstacole. E timpul sa te gandesti putin ce vrei. Si daca ai inteles ca nu esti multumit cu tine, acum, sa faci ceva.

O stiti pe Joe, chiar daca aveti impresia ca nu. Doar toti am crescut cu PRO Tv pe fundal. Ea a scris multe din textele de promo. Vreo 16 ani pe muchie si zau daca nu ii placea la nebunie. Si acum ii place, insa si-a dat seama ca munca aia care o tintuia de scaun la birou, nu mai e pentru ea. Ca viata ei nu e la job. Ca viata ei nu e jobul, ci altceva.

Imi doream nu sa muncesc mai putin. Imi doream foarte mult sa imi stabilesc propriul ritm de munca. Nu e ca vrei sa te retragi undeva si sa duci o viata linistita ci ca simti ca ai nevoie de mai multa semnificatie in viata ta. Sa simti ca te implici in proiecte importante in care poti sa daruiesti mai mult.

M-am simtit prizoniera. Faptul ca pot sa merg sa imi iau copilul de la gradinita este un lux la care nu as fi visat acum un an. Apreciez libertatea pe care o am zi de zi. Pot sa ma trezesc la 5 dimineata si pot sa gestionez foarte bine timpul.

Nu e asa simplu sa iei decizia de a spune STOP. Stai si pui in balanta, vezi de unde tai cheltuieli din moment ce renunti la venituri sigure. Si iti faci curaj. De unde si-a luat Joe curajul? De la copiii ei.

Copiii mei m-au facut sa am curaj. Esti de multe ori in situatia in care vrei sa il incurajezi si nu poti face asta daca, la randul tau nu o faci. Nu poti fi ipocrit sa ii spui “te rog, viseaza! Poti sa faci orice.” daca in acelasi timp tu te blochezi si te complaci intr-o situatie care nu iti convine.

Joe Popov mi-a spus toate lucrurile astea in jumatate de ora de interviu. O puteti asculta si vedea pe RFI Romania la Tanar in Europa.  Sper sa te inspire!

takebackyourlife! 

 

taxi

Din cand in cand se intampla sa dau de taximetristi volubili si amabili, care sunt brusc cuprinsi de un spirit bonom si isi doresc sa te protejeze de colegii lor de breasla, aia rai si hrapareti.

Asa se face ca am ajuns sa aflu si sa vad cum fenteaza taximetristii TVA-ul si care e treaba cu maimuta.

Daca de schemele prin care se modifica tariful in mers, si se deruleaza banii ca la slot machine stiam, de prima treaba nu aveam habar.  Treaba e simpla, romaneasca si implica un….cuart.

Exact. Doar romanul e inventiv si stie putina fizica atunci cand trebuie. S-a intamplat ca taximetristul sa nu opreasca aparatul atunci cand ai iesit din masina si sa nu iti dea bonul? Iti spun de ce. Ca sa nu dea la patron suma incasata. Cum face asta? Simplu! Ia cuartul de la bricheta electrica sau de la un aprinzator de aragaz, il pozitioneaza in fata aparatului de taxat, il actioneaza si puf! pretul dispare ca prin minune datorita impulsului electric. Valoarea cursei e stearsa din memorie si pe bon ramane doar tariful de pornire. 1,39.

Important e ca lucrurile sa se intample inainte de tiparirea bonului, altfel nu mai are rost.

Trecem la partea a 2-a, la maimuta. Poate sa fie amplasata locuri aflate la vedere, tocmai ca sa nu iti dai seama de schema. Fie pe butonul de statie, fie pe schimbator, fie la butonul de faruri. Cum e atins, cum sare tariful ca un iepure bezmetic in plin sezon de imperechere.

Voi ce experiente cu taximetristi aveti, ca daca ma lasati sa scriu, nu ma mai opresc. :)

 

 

faust

Este concluzia la care ajung in momentul in care lupt cu tentatia de a-l mai vedea a 3-a oara. Productia atat de grandioasa incat nu poate fi jucata decat intr-o hala special amenajata in zona industriala a Sibiului, strange in parcarea salii masini din intreaga tara. Bat constantenii drumul pana la Sibiu. Vin bucurestenii, se revarsa maramuresenii si se inghesuie moldovenii sa vada Faustul lui Purcarete. Si bine fac, ca asa ceva le va marca existenta sau cel putin le va da peste cap reperele culturale.

Trust me, FAUST merita 2 ore din viata voastra. 2 ore care vor trece ca gandul.

ATENTIE! Problema cu cei care vad Faustul lui Purcarete este ca vor cere atat de mult de la piesele de teatru de acum inainte, incat trebuie sa mearga la unele foarte bune daca nu vor sa fie perpetuu dezamagiti.

In alta ordine, sunt blogger oficial la FITS2016, dar am si 6 bilete la FAUST pe care vreau sa vi le ofer la pachet cu un super circuit cultural facut de Travel Selfie. Mergem la teatru, stam la Ibis, ne plimbam prin Sibiu si pe Transfagarasan. Si nici nu mergem luni la job:) Doar sunt Rusaliile si e liber. Hai cu noi!  

 

 

Cum ce sa faci? *Terassing* de dimineata pana la miezul noptii. Pe mine m-a intitiat prietena Ana, pe care va invit sa o urmariti pe contul ei de Instagram. Also, daca aveti o casa noua si nevoie de designer de interior, ea va poate ajuta cu sfaturi. She’s cool, I’m telling you.

A se nota ca scriu articolul asta la ora 3 dupa-amiaza, duminica, in timp ce sunt la job. Deci am avut destul timp sa il visez cap-coada in timp ce stau tintuita de biroul asta.

Totul poate incepe cu trezitul intr-o camera in care jaluzelele sunt trase pana in tavan, ca sa intre lumina de la primele ore ale diminetii. Urasc sa dorm in camere intunecate. Mi se pare ca ma inghit complet si tintuiesc in intunericul ala care cuprinde tot. Deci, dimineata cu lumina care iti sparge ochii, doar-doar te trezesti mai repede! Lenevitul nu e incurajat in Casa di Pietricel. ( doar din cand in cand).

Ca sa te dezmeticesti putin, deschide larg usile si daca ai norocul pe care il am eu, dai de o terasa ca a mea:

TERASA

De acum inainte incepi oficial sa faci Terassing. Si e abia ora 9:00 :) Sper ca ai un sistem audio pe balcon, pentru ca diminetile bune incep cu muzica buna. Da un click pe nicecream.fm daca nu ai deja un playlist personal. It will make you smile.

Imi activez geolocatia si senzatia de foame ma impinge catre cel mai apropiat loc in care as putea manca ceva bun. Evident pe terasa, terassing facem, oameni suntem:) Daca o iau asa catinel pe Mosilor, si apoi fac undeva stanga-dreapta, stanga-dreapta, fix pe langa fereastra unde si-a amplasat Eliade un moment dintr-o carte, ajung al Simbio.

Musai cu rezervare, chiar si pentru prieteni, Simbio e un loc de poveste, nascut dintr-o poveste de prietenie intre 2 prietene. Atmosfera e cool, muzica e buna, vinul – ce daca e 11, merge dupa cafea – e excelent. Iar gradina,….gradina te face sa regreti ca nu ai un hamac acolo in care sa lenevesti.

Daca ti-ai incarcat bateriile, nu iti ramane decat sa ….vezi Bucurestiul de sus. Cum de unde? Evident de pe o terasa. Singura terasa, in afara de celebrul Argentin unde mergi in ultima zi inainte de salariu,:p unde preturile sunt mici, iar privelistea de 5 stele, e Pura Vida Sky Bar. Trebuie sa meriti sa ajungi acolo, si o demonstrezi doar dupa ce urci scarile interminabile pana la ultimul etaj. Nu o sa regreti nici o clipa, chiar daca iti zvacnesc carceii care joaca samba pe coapsa:)

Sa fie trecut de 17.00 acum? No tea for me! Baga o limonada sa mai dilueze alcoolul, ca ai treaba. Sper ca la Pura Vida nu ai ars-o crestineste pe apa plata fara pai! Propun sa iti indrepti pasii la Astrodom. Doar ai citit atatea despre el. Terassing in style, that is!

Daca tot ajungi in zona, fa o plimbare in cartierul de case. Miroase puternic a tei si gasesti pisici gata sa ti se astearna la picioare pentru un minut de mangaiere.

pisica

Dupa ce vezi apusul din spatele unui pahar de gin, cocotat pe terasa de la Astrodom, incheie editia de terassing la Eden. Da, e scump. Da, sunt meschini cand e vorba de turnat vin in pahare. Si da, de ce dracului trebuie sa stam la coada? Dupa ce treci peste toate astea, stai la masa cu prietenii pana in creierii noptii. E tot ce conteaza.

 

calea lactee sahara

Fugim din oras, fugim de lumini, stingem orice lanterna, ne cataram in varf de munte, doar-doar apucam sa vedem un petec de cer instelat.

Si cand il gasim, stam acum, minundu-ne vocal. “Uite cate stele! Uite cum stralucesc! Uite ce frumos!”. De cate ori nu ai facut asa?

De prea putine, pentru ca momentele in care ajungi sa vezi puzderie de stele sunt, de fapt, extrem de rare.

Ultima oara am vazut stelele in desert. Da, am mers pana in Sahara ca sa am un moment numai al meu sub toata Calea Lactee. E drept, ma bucur ca mi-am permis asemenea extravaganta. Tipii astia au facut posibil visul. Totusi, stand stramb si cugetand drept, nu e corect sa nu te poti bucura de un cer plin de stele.

Vina tot noi o purtam. Noi cu orasele noastre, adevarate furnale care scuipa spre cer tot smogul care obtureaza imaginea. Noi cu becurile noastre care fac sa paleasca orice stea.

Sunt studii care arata ca sunt oameni pe lumea asta, care traiesc in orase atat de poluate, incat nu au vreo sansa vreodata sa vada cerul instelat. Si asta mi se pare atat, dar atat de trist.

 

 

 

Prin Bucureşti circulă zilnic 287 de tramvaie, 767 de autobuze şi 186 de troleibuze. Mijloace de transport care au nevoie de întreţinere şi reparaţii. Asta înseamnă bani.

Altele trebuie modernizate, deci schimbate total, ca să nu scârţâie din toate încheieturile. Şi asta înseamnă bani. Ca să vă faceţi o imagine de ansamblu, un autobuz nou costă cam 400 de mii de euro. Fără acumulatorii care te duc şi ei la 50 de mii.

RATB estimează că 2 milioane de călătorii se realizează zilnic în Capitală, călătorii care, după cum spune dna Primar General, ar putea fi gratuite.

Să revenim la datele de mai sus.

287 de tramvaie, 767 de autobuze şi 186 de troleibuze. Toate necesită mentenanţă şi reparaţii. Să nu mai vorbim despre reînnoirea parcului de mijloace de transport.

Ţinând cont că în 2014, RATB a scos 163 de milioane şi jumătate de lei din vânzarea biletelor, şi cere de 8 ani creşterea preţului la bilete, cum ar putea fi compensată introducerea gratuităţii pe mijloacele de transport în comun?

Să nu mai spunem că, deja, 75% dintre călători fac blatul.

Treaba cu introducerea gratuităţii pe RATB nu e nouă. Nu a inventat nimeni roata, dar uite ce spunea directorul RATB într-un interviu dat anul trecut:

Cred că din punct de vedere social ar fi mai bine ca acest preț să rămână pe loc sau transportul în comun să fie gratuit, de ce nu? Însă din punct de vedere economic, noi nu mai reușim să ne acoperim aceste cheltuieli.

Să nu mai amintim cum cere de ani întregi RATB ca biletul să ajungă la 2 lei.

Concluzia e simplă: curse gratis cu RATB-ul prin oraş primim, însă de unde se compensează bruma aia de venit care mergea la mentenanţă? Sau o să ajungem să ne inghesuim în toate hârburile care zdrăngăne la orice groapă?

 

Sunt unele zile, pe la 14.56 asa, cand eu dau in branci la birou si prietenii mei posteaza fotografii mai generatoare de scrasnete din masele decat o poza din aia de la mare, in care aproape ca simti mirosul apei si stratul de nisip pudrat pe degete.

freelance life

Asa e cand prietenii tai o ard grav pe freelance. Stau la iarba verde la ora 3 dupa-amiaza si …tu muncesti, daca nu ti-a placut cartea.:)

Mai sare si proaspat freelancerul Cismaru cu o sticla de vin dintr-o campanie misto:). BTW – ce bine ca a iesit Aurelia Visinescu la interval si comunica direct cu consumatorii. Am si eu o sticla de asta pe acasa.

cismaru

Lasand gluma la o parte, sa stiti ca ii admir pe oamenii astia. Merita toata invidia noastra, dar nu pentru ca stau ei si pun poze de la iarba verde, marti in miezul zilei, ci pentru ca muncesc, probabil, mai mult decat noi toti pentru statutul asta de freelancer.

Cand esti pe cont propriu iti tzatzaie fundul de grija zilei de maine si esti mult mai responsabil cu tot ce faci. De ce? Pentru ca stii ca cea mai mica greseala te poate costa fix contractul ala care te ajuta sa platesti luna chiria. Asa ca, in loc sa ii invidiem pentru ca sunt afara la ora asta, putem ii invidiem pentru curajul de a porni pe propriul drum, de a-si face propria viata, asumandu-si toate responsabilitatile si riscurile care vin la pachet cu treaba asta.

 

Daca e sa am know-how pe ceva, ala e trezitul de dimineata. Sunt experta in asa ceva, desi mai nimeni nu doreste o asemenea specializare:) Totusi, de 9 ani reusesc cu obstinatie sa casc ochii la 6 doua punte zero  zero si sa pornesc o noua zi de proiecte.

Instagramul mi-e martor ca ma trezesc ca babele. Poate dintr-un orgoliu stupid *uite cum ma trezesc io la saseee* sau poate ca am nevoie de empatia culeasa din like-urile razlet aparute la o poza pe care o pun cu noaptea-n cap, am facut o colectie #RFI, este ora 7! la care inca lucrez:)

Trezitul cu noaptea-n cap vine la pachet cu o serie de beneficii pe care ai capacitatea sa le realizezi dupa ce reusesti sa te dezmeticesti din somnul permanent insuficient. Primul ar fi ca poti avea satisfactia ca dai trezirea cocosului din vecini. Nu radeti, in blocul vecin exista un iubitor de pasaret care are un cocos galagios. Ei bine, cand ma trezesc eu, impanatul viseaza intre aripi.

Ca sa rezisti in ritmul asta nebun, ai nevoie de cateva sfaturi. Cum am auto-stabilit deja ca sunt regina neincoronata a matinalului, le astern aici intr-un survival kit pentru cei care se trezesc cu noaptea-n cap.

  1. Niciodata nu te increde intr-o singura alarma!

Daca trebuie sa pleci din casa la 6.30, intotdeauna pune ceasul sa sune de la 6 pana la 6.15 din 5 in 5 minute. Te vor ajuta si mormaielile nemultumite ale persoanei cu care dormi, care intr-un final, daca nu esti capabil sa te dai jos din pat, te va impinge cu picioarele pana cand vei ateriza pe podea. Asteapta cu aceasta ocazie si multumiri de la vecinul de jos.

2. Pregateste-ti hainele de seara

Mi s-a intamplat de mai multe ori sa fiu considerata excentrica. Hainele mele aruncate in stil smuls-de-pe-umeras-in-fuga-altfel-intarzii-intarzii-intarzii m-au ajutat destul de mult sa fiu o aparenta eclectica. Atunci cand nu auzi alarma si snooze-ul care au urlat juma de ora si te trezesti la 6.44 cand tu trebuia sa fii deja la job de un sfert de ora, well….asteapta-te sa ai o problema. Ca sa nu mai fii clovnul biroului, pregateste de seara outfit-ul pentru a 2-a zi. Sa fii si tu, mama, imbracata ca omul, nu adunata de pe strazi:)

3. Fa taximetristii la sentiment

Nici un barbat nu rezista unei domnisoare in intarziere. Va goni pe sinele de tramvai si va forta toate galbenurile la semafor daca ii spui, atentie, o singura data, ca ai nevoie de ajutorul lui ca sa ajungi la job. Eventual ii explici si cat de important e. Asa faci traseul Mosilor-Casin in …. 9 minute in trafic mediu. Trust me, it*s like the wind. Ai grija insa sa nu ii repeti de 20j de mii de ori ca te grabesti, ca il stresezi si ii piere orice instinct de salvator.

4. Nici o zi fara cafea

Sunt dimineti in care efectiv iti cade capul pe tastatura. Conditia principala este sa fi baut un pahar-doua de prosecco cu o seara inainte. Cum iti revii din treaba asta? Well, nu prea iti revii, sa o spun pe aia dreapta. Exista insa moment pe care trebuie sa il speculezi. Cum te gandesti tu asa ca mori de somn, and you act like it, dintr-o data doar gandul la o cafea da la o parte ceata care ti se asezase pe creier. Atunci e momentul sa actionezi. Ridica-te, vorbeste, fa orice. Te-ai trezit si azi!

Make me jealous si spune-mi la cat te trezesti!

 

 

Instagram

Acces in Pietricel Land