Hai, frate, pe bune…cat mai stai sa te plangi ca viata ta e lame? Chiar crezi ca are nervi cineva sa iti asculte lamentarile? Ridica-te, scutura-te de praf si fa ceva!

Take back your life! Nu ii pasa nimanui ca stai tu o mie de ani la job si simti ca trece viata pe langa tine. E problema ta ca nu iti gestionezi timpul si prioritatile cum trebuie.

Ia o coala, un creion si scrie ce nu iti place, ce iti place, ce ti-ar placea. Apoi trage linie si fa un cincinal. Daca te-ai nascut dupa 90, ultima fraza inseamna sa faci o strategie pe termen lung.

Dupa ce te gandesti bine unde esti si ce poti face, iti trasezi un drum. Poti ajunge la mai multe concluzii. Am incercat sa le clasez mai jos:

  1. Traiesti ca sa faci bani

Asta e foarte bine in special daca esti tanar. Inveti, faci bani, incerci mai castigi ceva pe langa bursa de merit sau maruntul de buzunar de la parinti si ….iti asumi ca tragi tare pentru experienta si cont. Incepi sa faci bani, ai cat de cat un statut, dar asta nu iti va aduce in prima faza decat recomandari pentru mai multe joburi.

Point is ca oamenii iti recunosc aptitudinile si te contracteaza, iar tu vei avea joburi care …well, iti vor aduce din ce in ce mai multi bani.

Partea proasta? Timp vei avea spre deloc, iar banii se vor duce direct pe apa sambetei din frustrarile acumulate pe modelul “toata lumea e afara, la terasa, doar eu trag ca boul la jug”.  Solutia e sa iti asumi ca faci un sacrificiu si sa te bucuri de banii pe care ii faci, nu sa ii arunci de-a-m-p…cum se scrie expresia asta?:) Si sa fii destul de smart incat sa lucrezi asa maxim 5 ani si pe urma sa o lasi mai moale. Viata trece rapid si burnout-ul te pandeste dupa colt in ritmul asta. Chiar vrei sa regreti totul la 40 de ani?

2. Traiesti pentru experiente

Asta e perfect atat timp iti asumi ca nu totul va fi roz. Ca ti se va pune un nod in gat si vrei trai in ceafa cu respiratia proprietarului care te alearga pentru chiria pe luna trecuta. Traitul pentru experiente presupune faptul ca jobul e doar pentru subzistenta si toti banii se duc pe nevoile tale (calatorii, carti, bautura, etc).

E excelent, lucreaza mai mult la dezvoltarea ta personala decat orice coach platit cu cel putin 100 de euro sa iti insufle niste valori pe care le interiorizezi mai rapid de unul singur.  Toate astea insa presupun timp. Timp pe care nu il ai daca iti petreci viata la birou. Man, cat te invidiez!

3. Traiesti pentru tine

Aici te inscrii intr-un mers pe sarma extrem de complicat. Trebuie sa ai puterea sa fii egoist, sa iti evaluezi aptitudinile foarte bine si sa iti vinzi know-how-ul atat de eficient, incat sa poti trai din experienta ta si sa aloci timp suficient nevoilor tale. Vine la pachet cu multa munca, cu puterea de a renunta la proiecte misto, dar care iti ocupa serile in care te-ai putea relaxa alaturi de prieten.

Take back your life

Primul pas? Respecta orele de program! Asta inseamna ca nu e cazul sa iti petreci timpul liber la job cand nu ai proiecte urgente. Stiu, totul e urgent, dar mai fa si tu o selectie ca sa nu risti burnout-ul ala care te face sa iti bagi picioarele, sa inchizi laptopul, sa te ridici in picioare, sa iti iei geata, sa zambesti politicos si…sa iesi pe usa.

Al doilea pas? Take back your life step by step. Mergi sa bei o cafea cand ti se face pofta. Chiar daca asta se intampla la 8 dimineata. Secretul sta in micile placeri pe care ti le permiti.

ccc

Acorda-ti putin timp la pranz si gandeste-te la total altceva.

Incearca sa nu iti neglijezi prietenii si tine legatura cu ei si in momentele in care nu vrei sa te plangi cuiva.

Incearca sa gasesti modele de oameni care isi urmeaza pasiunea si vezi cum au reusit ei sa isi transforme hobby-ul in job.

Take back your life. Fa tu primul pas si asuma-ti ca drumul asta va fi greu, dar te va duce unde trebuie.

 

Luam mereu niste lucruri de-a gata. Ne-am obisnuit cu franturi de informatii pe care le punem noi intr-un context, deseori aiurea si ajungem la niste adevaruri absolute care nu au nicio legatura cu realitatea.

Pun pariu ca nu stiati ca:

  • Pokemon, jocul ala care a devenit mai faimos si viral decat pornografia! (da, e adevarat) nu e facut de Nintendo. Nici nu l-au facut ei, nici nu e al lor, desi actiunile le-au crescut cu 50%. Au fost destul de destepti incat sa investeasca intr-o companie americana de augmented reality, pe care o cheama Niantic si e detinuta de un fost sef de la Google. Nintendo are acolo 33%. Stiu asta din Financial Times.
  • Din categoria #StiatiCa, trebuie sa cititi articolul Bogdanei despre copii si pericolele din jocul minune.
  • Noul ministru de externe al Marii Britanii este fostul primar al Londrei, Boris Johnson. Un Brexist si jumatate si un rasist pe masura. O demonstreaza cateva dintre opiniile pe care le-a emis de-a lungul vremii:

j

Cam penibil si inacceptabil venind din partea unui diplomat.

  • to be continued

Suntem copiii indolentei, nascuti in ignoranta si hraniti cu miserupism dimineata, la pranz si seara.

Ni se rupe efectiv ca altii au nevoie de ajutorul nostru. Suntem capabili de solidaritate doar daca ne iese si noua ceva si, in general, ne intereseaza nu atat propria bunastare, ci mai degraba sa moara capra vecinului. Uneori e suficient sa se intample doar asta, ca sa simtim ca exultam de fericire.

Trecem zilnic pe langa oameni care au nevoie de ajutorul nostru si ii ignoram complet. Nici macar nu e vorba de bani, banii nu cumpara interesul, decat pe scurta durata. E vorba de un gest care nu costa nimic, de un interes, macar mimat, care nu te costa nimic, dar inseamna totul pentru cel care are nevoie.

Sunt 8 ani de cand niste clanuri dintr-un sat din Arges practica sclavia moderna. 40 de tineri si adolescenti au fost fie rapiti, fie ademeniti la fermele din sat  si apoi sechestrati si pusi la munca. De exploatarea asta aparent nu a stiut nimeni. Ca doar in sat, vorba ramane intre uluci, pluteste deasupra curtii si zanganitul lanturilor in care erau tinuti copiii nu se auzea in departare. Acolo unde suna buciumul cu jale.

copii tintuti in lanturi

Primarul e in functie de 4 ani si inainte a fost politist. Sigur ca il credem cand ne spune ca nu stia nimic. Auzise el ceva, dar a sesizat politia care, a naibii, nu a facut nimic.

In timpul asta tinerii erau tinuti in lanturi. Ca la 1700, in State,  in perioada sclaviei. Si nimeni nu a spus nici pas. Nici mamaia care statea toata ziua la poarta, nici preotul care nu ratateaza ocazia de a intra in batatura. Nimeni.

Ce-ati invatat, ba, la cultura civica? Nimic, ba. Nimic! Ce-ati invatat, ba, in cei 7 ani de acasa? Nimic, ba. Nimic.

 

Well, ramane! Sau cel putin asta se intelege din tweet-ul de mai jos:

 

Larry o arde prin Downing Street din 2011, cand a fost adus de la un adapost de animale ca sa anihileze soriceii ce se plimbau prin fata usii lui Cameron si faceau show pentru toate camerele atintite spre usa pe care era asteptat sa iasa premierul britanic.

Acum se pregateste sa aiba o noua stapana. Pe Theresa. O doamna dura, with a soft spot for shoes.

_90360881_4b517f32-5d03-4456-a777-856feae50665

Sursa Foto: AP

Traditia pisicilor din Downing Street incepe in 1920 cu Rufus de Anglia si continua pana azi trecand prin  Munich Mouser, Wilberforce, Humphrey si precursorul lui Larry, Sybil.

Meow!

Daca tot stau intreaga zi pe net de la 6 a.m pana seara tarziu, ma gandeam sa si scot ceva bun din asta. Asa ca am decis sa fac what I do best – stiri. Iata ce s-a intamplat azi si ar trebui sa stiti:

LA NOI

  • A fost raportat primul caz de virus Zika – stiti, virusul responsabil de microcefalie la copiii infectati in perioada intra-uterina, virusul ala care face ravagii in Brazilia. Well, we haz it, dar nu e grav.

zika

LA EI

Aplicatia cool a zilei

Este un app de la Iphone care ajuta o atleta oarba din Australia sa se califice la Jocurile Paralimpice de la Rio. Cool, ha?

Voi ce ati aflat nou azi?

 

 

Daca nu inteleg necesitatea unei semnaturi copy paste in email, I totally dig mesajele out of office. Cele mai tari mesaje de genul asta sunt cele care iti dau la ficati cand ti se intorc in inbox.

Efectul e dublu. In primul rand te apuca nervii pentru ca fix cand aveai treaba urgent cu omul respectiv, te pune on hold until further notice. Apoi, daca mai are si un mesaj inspirat, iti creeaza frustrari maxime. Cum mi se pare mesajul asta care a devenit viral pe internet:

out of office

Apartine comunitatii unui parc de birouri din Pipera. Logic! Cine sa cunoasca mai bine impactul unui OOO decat niste corporatisti?

Inca mesteresc la al meu, dar sigur va fi pe matricea unei compuneri in care voi folosi cuvintele: relaxare, mare, nisip, tristule, corporatistule, corporatristule, blocat in birou.

Idei?

 

 

…Si am urlat precum Columb cand a descoperit America – sau mai bine spus, a descoperit si el continentul locuit de ceva timp de bastinasi. Asa m-am simtit si eu. Mai fusesem in zona cu pricina, insa am stat atat de putin, incat nu am lasat prea multe urme in orificiul respectiv.

Nici ros nu e, nici zona din jur nu e lucioasa de la contactul cu acul curelei, ce sa mai….am fost in vizita in zona ca atunci cand mergi la varul din Canada.

Pentru cineva cu fluctuatii de greutate, nu va puteti imagina sentimentul. Se compara cu ceva intre escaladarea Everestului si senzatia pe care imi inchipui ca o are cineva dupa ce termina de citit integrala lui Proust. Diferenta e ca la final nu mai mananci madlena, ca sa nu revii la greutatea de la care ai pornit:)

Tot in weekend am descoperit ca ma incap lucruri adanc subtilizate in dressing. Haine care nu au mai vazut lumina zilei si nu s-au mai bucurat de admiratii la petreceri de mai bine de un an.

It’s the little things that count. Cand s-a intamplat totul? In 2 luni. 2 luni de sport, #60daysofchallenge si mai putin prosecco. E singurul sacrificiu pe care l-am facut, dar doar ca sa pot sarbatori acum, tot cu un pahar de bubblllleeees!

Ah, azi incepe un nou program la BodyUpGrade, asa ca eu va propun sa va lasati pe mana lui Robert. Aveti grija insa inainte la cateva lucruri:

Body UpGrade

  1. Sa mergeti la doctor si sa luati ok-ul pentru un program intensiv de sport
  2. Sa va asigurati ca nu aveti probleme cu spatele, pentru ca un antrenament de acest gen le poate agrava
  3. Sa intrati intr-un mind set care sa va ajute sa nu renuntati la mijlocul programului
  4. Sa va asigurati ca aveti un regim alimentar diversificat – nu te ajuta sa nu mananci toata ziua, sa basculezi ceva rapid  cu o ora inainte si sa nu mai poti sa misti nimic la sala
  5. Sa nu te descurajeze faptul ca, la inceput, nu poti face chiar toate exercitiile. Practice makes better, nu?

 

 

 

 

Mi se intampla tot mai des si aproape oriunde. E suficient sa inchid putin ochii si alunec instant in lumea viselor. Adorm aproape imediat fie ca sunt in avion – uneori nici nu prind decolarea, fie ca merg cu masina – bancheta din spate devine automat pat, fie ca …e seara si stau la terasa cu prietenii.

Treaba asta cu somnul e insurmontabila si devine din ce in ce mai iritanta pentru prietenii care au impresia fie ca ma plictisesc atat de tare cu ei, incat prefer sa dorm, fie ca nu am altceva mai bun de facut decat sa adorm pe canapeaua lor.

Recunosc, mi-e oarecum jena, dar NU ma pot abtine. Ochii incep sa se inchida subtil, pleoapele devin grele si pur si simplu nu le mai pot tine deschise. Incepe apoi un intreg proces de auto refresh: plimbat prin camera, baut cola, baut cafea, mai am putin si apelez la un dus rece.

Nimic nu poate combate oboseala din organism. Simt ca pierd atat de mult timp dormind si atat de multe lucruri misto alaturi de prieteni.

Orice carte inceputa se termina dupa 2 pagini citite din cauza ca,….exact – adorm. So, are cineva idee cum se trateaza atipitul?:)

ioana moldovan adreea pietrosel

Ioana pare o tipa fragila cand o intalnesti pentru prima oara. Este extrem de calda si deschisa iar faptul ca e volubila te ajuta sa intri destul de rapid in conversatie cu ea.

Apoi iti ramane privirea la o fotografie de genul asta si iti dai seama ca ai de-a face cu un om special, extrem de curajos si tenace.

8647_4581057219158_1171606117_nIoana a fost pe teren in cele mai periculoase zone de conflict: la protestele din Turcia in piata Taksim,  la EuroMaidan si apoi prin intreaga Ucraina, a fost in Africa si in tabara iordaniana de refugiati de la Za’atari. Fotografiile ei spun povesti uneori dureroase, cel mai des curajoase.

Am intrebat-o despre fricile ei si mi-a spus ca cea mai mare teama nu apare efectiv pe teren, se confrunta cu ele abia dupa, in intimitatea propriei case.

Dacă poți să faci fotografii în zone de conflict, devine cumva datoria ta să mergi acolo.

Nu sunt de piatră. Cred că trebuie să învingi frica și să mergi mai departe. Frica e constructivă. Cred că te face mai atent la ce se întâmplă în jurul tău.

Fotoreportajele Ioanei apar mai mult in presa straina. Le puteti vedea pe Al Jazeera sau pe Vice. Au fost colaborari si cu RFI. Care e principala diferenta intre presa straina si cea din Romania?

Raspunsul nu e deloc o surpriza, dar creioneaza intr-un singur cuvant respectul pentru continutul quality pe care (nu) il acorda cea mai mare parte a presei din Romania.

Presa straina…plateste. Pot sa spun asta?

Ioana nu are doar fotoreportaje din zone de conflict. “Nu sunt andrenaline junkie” spune ea si dovada sta si proiectul pe care l-a inceput acum, cu portrete din cabinele actorilor care se pregatesc de spectacol.

Mi-a stat inima-n gat dupa ce a trecut cu greu de ultima bucatica de ciocolata pe care tocmai ingurgitasem. Acul cantarului si cu mine tocmai ajunseseram la un nou prag. Atingeam noi extreme si nu spun asta intr-un sens pozitiv.

M-am uitat de sus. M-am uitat din lateral. Oricat mi-as fi miscat talpile goale pe senzorul cantarului, el ramanea implacabil la fata mea deformata de atata surpriza. Incepea tot cu sh, dar nu era ce trebuia.

SAPTEZECI?!

Mi-am repetat de mai multe ori numarul, doar-doar il constientizez si fac ceva.

SAPTEZECI?!

Devenise deja un refren pe care l-am rulat in cap vreo luna. Cam atat a durat perioada de lamentare. Apoi am incercat alta metoda si le-am spus prietenilor ce limite am atins. Nu au parut atat de mirati. Pare-se ca ei erau constienti de proportiile mele mai bine decat mine. Unde eram eu in tot timpul asta? A, pai…eu munceam. De dimineata pana seara si apoi o luam de la capat.

Doar acum 2 luni am pus un mic stop, in sensul ca de 3 ori pe saptamana, moarta-coapta, m-am intors ca oaia neagra a familiei, la Robert. M-a primit, ce sa imi faca? Mi-a aratat si fisa din anii trecuti, in care ma lasase la 61,6  kilograme. Ce s-a intamplat intre timp? A, pai am lucrat.

body upgrade

Aveam 70,4 kilograme cand i-am calcat din nou pragul. 2 luni mai tarziu ma simt mai bine, s-au tonifiat muschii si am si slabit 2 kilograme. As fi putut avea rezultate mult mai bune daca tineam si o dieta, dar…cumva nu pot sa renunt la prosecco&sweets :)

Ce voiam sa spun este ca daca vrei, poti. Nu sunt exemplu de rigurizitate, nu sunt cel mai bun elev din clasa si nici cel mai obedient. Dar daca am putut sa am asemenea rezultate cu un astfel de comportament, sigur puteti si voi. E un exemplu la sala, o tipa care a slabit 10 kilograme doar intr-o editie de 2 luni. A facut insa ceva sacrificii.

Cu sau fara sacrificii (desi Robert iti va vorbi despre utilitatea unui regim sanatos), incepe o noua editie de Body UPGrade acum, pe 11 iulie. Get HOT, Stay COOL se numeste si pe mine ma veti gasi asudand intre o flotare si un exercitiu pentru brate.

 

Instagram

Postări recente

Acces in Pietricel Land