Katze si Alex. 
Bunica a zacut pe un pat ruginit, intre pereti scorojiti si acompaniata din cand in cand de gandaci timp de 2 saptamani. Atat a durat tratamentul in unul din cele mai mizere spitale din Bucuresti. Sfantul Pantelimon.
Exceptand banii bagati in buzunarele doctorilor pentru un dram de atentie, umilinta la care esti supus ca pacient nu poate fi masurata pe nici o scala.
Am mai auzit o poveste recenta. Mama unei prietene asteapta o operatie de o saptamana. Nu asta ar fi problema, desi fiind caz prioritar, te gandesti ca ar fi fost momentul sa fie operata. Lipsa de paturi din spitale a facut ca ea sa fie cazata pe o targa, intr-un salon arhiplin. Stati putin, ca nu e cel mai grav caz. Langa ea, pe un pat improvizat din scaune, sta la colt o alta femeie. Ca sa iasa din coltul unde a fost sechestrata, este nevoita sa impinga targa pe care se afla mama prietenei mele. Unde ar putea cineva sa reclame un astfel de tratament ?
Pana acum birocratia ne-a omorat pana si cel mai mic impuls de a face macar o reclamatie. E frica de medic – amenintarea ca nu te mai trateaza, cat timp esti in spital te predispune la concesii in numele sanatatii. Apoi certitudinea ca orice reclamatie ai depune oricum nu se intampla nimic. Ei bine, gandim gresit.
Dupa ce ca platim de doua ori pentru un tratament de bun simt, odata prin CAS, odata prin spaga, nici asa nu suntem tratati ca la carte. Nici macar preferential.
De asta ma bucur ca apare MedAlert, un serviciu gratuit de sesizare a problemelor de coruptie din sistemul medical. La lansarea de joi participa Raed Arafat si asta e un argument suficient pentru mine sa cred in proiect. Al doilea argument este ca initiatorul proiectului este bunul meu prieten Laurentiu Colintineanu, om tenace pana la capat.
Lansarea are loc : Joi, 10 mai 2012, ora 12:00 Sediul Romanian American Foundation, str. Gina Patrichi (fostă Orlando) nr. 6, Bucureşti.
Echipa – formata din Sanda Nicola si Vlad Mixich- va prelua sesizarile primite si va urmari reactia si eficienta autoritatilor responsabile.
Stiu ca nu sunt singura care are povesti neplacute din spital. Asa ca ii rog pe Chinezu, Roxana Precu, Sana, Marie Jeanne si Raluxa sa imi spuna cate una.
Daca nu il cunoasteti pe Johnny King, aflati ca e congolez cu state de plata vechi prin Romania. Omul stie ce e aia Stress si i-a pus un NO inainte ca sa faca neamul asta al nostru de corporatisti sa se mai chillaneasca putin.
Omul face muzicoterapie, pe care a si studiat-o in Elvetia iar studiile de medicina il ajuta sa faca un melanj perfect intre cele doua. Canta gospel, negro-spiritual si a cantat si cu El Negro intre 2001 si 2002.
Fiecare dintre noi merita o perioada mica de No Stress asa ca va trimit la concertul de joi, de la 21 din Fabrica. Vor mai urca pe scena Raku, Pacha Man, Violet, Petra Acker, Bibanu MiXXL, Bogdan El Negro.
Am doua invitatii asa ca trebuie sa-mi spuneti in comentarii ce fel de muzica ascultati cand va apuca nervii.
Maine seara la 18 se termina concursul. Daca nu mai gasiti la mine, incercati si la Cristina Constantinescu si la Roxana Precu.
Adio mamai care-si trag baticul peste ochi si isi umplu bratele cu lumanari galbejite, in prag de Paste. Adio cu lumanari cumparate din piata, din maldarul ala cu bete de ceara! Acum, Patriarhia a mai gasit o modalitate de a strecura mana in buzunarul credinciosilor. A scos pe piata candela oficiala a Patriarhiei supranumita „Ajutorul tău pentru Catedrala Mântuirii Neamului”. E cam ca cea a catolicilor numai ca nu e rosie ci galbena si da, costa si mai mult, 7 lei.
Au facut-o cu ulei din palmierii care cresc la noi aici pe campie si are o autonomie de 60 de ore. Sa tot stai in poarta bisericii ca are ce sa-ti lumineze calea. Care e motivul pentru care a aparut pe piata ? Avem un citat explicativ : “acest nou model de candelă a fost conceput şi lansat ca răspuns la nevoile credincioşilor ortodocşi”. Sigur, imi cam ardeam mainile cand strecuram o lumanare printr-un pahar gaurit dar zau ca avea mai mult farmec.
Astept habotnice comentarii si urari de bine sau propovaduiri ca ma asteapta focul Gheenei. Noroc ca am candela asta care ma tine 60 de ore, sa vad pe unde merg.
spune 3, din nou 3, de trei ori cate 3. Oare de ce ne pune doctorul sa spunem 33 ? De ce nu percuteaza ceva in noi la 22, sau 19 sau 7 ?
Ei bine acum stiu. 33 nu vine de la treizecisitrei, ci de la trei – trei. Adica de trei ori cate trei cadouri. Ii stiti pe Alvin and the chipmunks.
Daca nu, trageti-va temeinic de urechi si urmariti trailerul de mai jos :
Asa, sa revenim. Ii stiti pe Alvin and the chipmunks. Ei bine, au o noua aventura. A treia in care se intalnesc sub numele secret “Alvin and the Chipmunks: Chipwrecked”. Odeon Film il lanseaza pe DVD si blu-ray pe 18 aprilie, ocazie cu care pune la bataie si niste premii foarte frumoase pentru copii si oricine se simte copil.
Avem asadar trei bucati rame magnetice de colectie cu veveritele, trei semne de carte si trei rucsacei de plastic.
Sunt foarte colorate si faine asa ca va astept sa mi le luati. Nu trebuie decat sa-mi spuneti care sunt cele trei lucruri preferate ale voastre si apoi facem o tragere la sorti. adica eu si veveritele.
Aproape 20% din copiii din centrele de plasament nu isi pot aminti o zi frumoasa din viata lor sau spun ca nu a existat o astfel de zi.
Sa te gandesti la asta cand simti ca ti s-a prabusit lumea in cap. Sunt peste 8700 de copii in centrele de plasament din Romania iar un sfert dintre ei spun ca nu si-au sarbatorit ziua de nastere sau nu au primit nici macar un cadou. Iti imaginezi cum e sa nu primesti nimic de ziua ta, nici macar telefonul ala de care depinde totul ? Un simplu La multi ani ?
Oricat as incerca, nu pot intelege ce simt copii astia si nici de ce nu facem mai multe ca sa ii ajutam. De ce nu sunt mai multe proiecte pentru copiii din centrele de plasament ? aici merge un CC la campaniile de CSR.
Va las ca argument pentru situatia precara din centrele de plasament, marturiile copiilor. Le-am luat din Raportul Executiv Audit Servicii Sociale.
Citate relevante despre momentele frumoase din viata copiilor :
”Când am primit tort de ziua mea, aveam 5 ani, am mâncat până mi‐a fost rău.”
”Când am fost acceptat la liceu. Atunci m‐am simţit si eu în rând cu ceilalţi copii din comunitate. Eu am absolvit mai întâi Şcoala specială de arte şi meserii. Nu mi‐a plăcut ce scria pe diploma (persoană cu dizabilităţi) şi am vrut să mă înscriu la un liceu normal.”
Am un blog pe care il neglijez de foarte mult timp. Il cheama Lipici La Pici si il gasiti in dreapta jos. Uitandu-ma la trafic imi dau seama ca am facut o mare eroare si da, cum mi-a spus mie Chinezu, acum un an la un ceai – eu, bere – el:) Nisa e cheia succesului.
Nu fac un concurs la mine pe blog. E doar o recomandare facuta pentru ca sunt de parere ca, cel putin o data, trebuie sa ajungi in Delta. In afara de tauni si miros de peste- pentru amatorii de alte carnuri sau vegani:), Delta e fantastica.
Asa ca daca te pricepi putin cum e cu dezvolatarea durabila, te invit aiiiici, nu vei regretaaaaa.
Nu mai vreau sa fac nimic din ce trebuie musai. De ce daca e musai doar pentru altii si nu pentru mine ?
Nu mai vreau sa zambesc la comanda atunci cand mie imi vine sa fac altceva. Nu vreau sa mai fiu amabila doar pentru confortul celorlalti. Nu vreau sa stabileasca cineva cand e timpul sa actionez. Nu e prea devreme, nici prea tarziu, e cand se intampla sa fie.
Nu vreau sa mai fac sa fie bine, vreau eu si vreau pentru mine. Vreau sa pot sa spun si eu one big NO si apoi sa nu simt vreo vina sau responsabilitate.
Suntem datori sa actionam spre binele nostru si al celor din jur. De ce nu o facem ?
Nu stiu altii cum sunt dar eu sunt cam autista la birou. Daca stau bine sa ma gandesc n-am prea reusit sa ma integrez in nici un colectiv din asta impus. La scoala, liceu sau facultate. Si nici la joburi daca nu au fost cele pe care le-am ales eu din pasiune.
Pune-ma intre niste oameni cu care nu am nimic in comun si lasa-ma acolo. Nu rezonez dar ma acomodez si gasesc eu pe cineva cu care sa chit-chatuiesc. Dar atat. Nu e ipocrizie, e getting along. N-am avut vreodata mari prietenii la birou si nici nu cred ca e cazul sa fortezi ceva daca nu e good vibe. Ei, dar la joburile pe care am ales sa le fac strict din pasiune, mi-am facut prieteni a.s.a.p. Si aici intra si blogul, sa ne intelegem:) Care e part time fun, part time job si in general time consuming:)
Starea de office autism ma ajuta sa imi eficientizez munca. Imi pun castile in urechi si strabat netul, pagina cu pagina. Asa iau nastere stirile din jurnalele de dimineata pentru RFI, documentarile si materialele pentru 24 intr-o ora, la Digi 24 si contentul pentru Dietetik. Mai e timp si de blog? Evident, ca doar sufar de office autism.
Evident asta e un post prin care insir doar joburile pe care le am ca sa vedeti cat de competenta sunt. V-ati prins, sper:)
Voi cum imbinati jobul cu blogul si cu viata personala…sau mai e loc de asa ceva?
Drive safe!
